Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

srisigla

Doar 30 de norocoşi vor intra într-un program riguros de pregătire, pentru a deveni ofi ţeri de informaţii. Anul trecut, concurența la Academia de Informații „Mihai Viteazul” a fost de 20 de candidați pe loc.

Tinerii care visează la o carieră palpitantă, demnă de filmele cu James Bond, au şansa să se înscrie la Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul”, în perioada 7 ianuarie-15 februarie 2013.

Numai obţinerea statutului de candidat la concursul de admitere, din toamnă, se anunţă a fi o provocare în sine, iar cei care lucrează în sistem spun că probele sunt accesibile doar celor cu sclipiri de geniu. „Oferta educaţională diferă de la an la an, în funcţie de nevoile de personal ale Serviciului Român de Informaţii. În 2011, concurenţa a fost extrem de strânsă, 20 de candidaţi pe un loc”, explică Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al SRI.

Admitere cu sacrificii

Numărul mic de locuri scoase la concurs, 20 la specializarea „Psihologie-informaţii” şi 10 la „Studii de securitate şi informaţii” face ca în jurul studenţilor de la Academie să existe o aură de mister. „Tinerii noştri au ceva special: sunt perfecţionişti, au simţul observaţiei şi o inteligenţă cu mult peste medie”, e descrierea făcută de Sava. Potrivit acestuia, nu probele sportive constituie obstacolul, ci testele psihologice, care scot la iveală capacitatea candidaţilor de a păstra un secret naţional sau curajul de a lupta împotriva unui posibil pericol terorist.

Ca să fie admişi, tinerii vor dovedi că au cunoştinţe solide de psihologie, limbi străine, dar şi că sunt buni la alergări. Comisia de evaluare va urmări şi cât sunt de dispuşi să facă sacrificii. „Agenţii nu au un program flexibil şi nici nu se îmbogăţesc de pe urma acestei meserii. O fac din pasiune”, explică reprezentantul Academiei.

Masterul profesional garantează job-ul
O altă modalitate de a accede în posturile puse la bătaie de SRI este masterul profesional, accesibil tuturor absolvenţilor, indiferent de specializare.

„Aşa au ajuns să lucreze pentru noi oameni care au terminat Electronică sau IT”, exemplifică Sorin Sava, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii. Concursul de admitere la acest program de master, cu specializarea „Intelligence şi securitate naţională”,
se va desfăşura în luna septembrie a acestui an, iar cei admişi vor primi statut de angajaţi ai instituţiei.

„SRI le oferă mai mult decât un loc de muncă, e vorba despre un statut. Trebuie doar să demonstreze că stăpânesc foarte bine un anumit domeniu şi îi vom coopta în echipă”, detaliază Sava avantajul de a alege un astfel de master profesional. Sursa: evz.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

srisigla
DorohoiNews.ro, 06-01-2013

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


Judecatorul întreabă martorul la proces:
- La ce distanță v-ați aflat de locul accidentului?
- La 6 metri și 75 de centimetri.
- Si cum de știți așa de exact?
- Când am văzut accidentul, mi-am dat seama pe loc că voi fi intrebat la proces de vreun tâmpit și am măsurat...



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează

Texty Garments Dorohoi își mărește echipa și angajează
SC Texty Garments Dorohoi - partener ATL GROUP ITALIA (producător canapele și fotolii pentru piața ...

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție

Vânzare / Închiriere Terenuri și Clădiri – Oportunitate Investiție
Vând și închiriez terenuri pentru casă și terenuri agricole, potrivite pentru construcții ...

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu

SC angajează persoană pentru secretariat și femeie de serviciu
Societate Comercială angajează persoană pentru secretariat și doamnă pentru curățenie ...

Închiriez apartament cu două camere

Închiriez apartament cu două camere
Ofer spre chirie APARTAMENT 2 camere utilat și mobilat în zona OLINECU ( scoala 5). TELEFON 0756595369

Vând vilă cu teren intravilan

Vând vilă cu teren intravilan
Casa este compusă din: DEMISOL alcătuit din: garaj, cameră tehnică cu centrală, beci, cameră (de ...

Vând casă cu anexe

Vând casă cu anexe
Vând casă bună locuibilă cu anexe (grajd de animale fanar beci etc) și teren lângă casa ...

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu

SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu
SC GENERAL CONCEPT SOLUTIONS GEOEST SRL solicită emiterea autorizației de mediu pentru obiectivul UNITATE ...

Vând teren intravilan pentru casă

Vând teren intravilan pentru casă
Vând teren intravilan, intabulat, ca și suprafață - 15.000 mp Terenul dispune de următoarele ...

Vând apartament cu 3 camere

Vând apartament cu 3 camere
Vând apartament 3 camere, 64 m2, decomandat, construit din cărămidă, parter(fără infiltrație ...

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!

Colectivul CONTED Dorohoi transmite Sincere condoleanțe!
Colectivul SC CONTED SA Dorohoi adresează sincere condoleanțe colegei noastre Gabriela Popușoi, în ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro